Misterul din jurul morții lui Davide Astori. Tragedia care a sfâșiat fotbalul italian plus lista completă a fotbaliștilor internaționali care s-au stins în 2018

Misterul din jurul morții lui Davide Astori. Tragedia care a sfâșiat fotbalul italian plus lista completă a fotbaliștilor internaționali care s-au stins în 2018
  • Publicat:
  • Actualizat:

La începutul lui martie lumea fotbalului a fost în stare de șoc. Căpitanul Fiorentinei, Davide Astori, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Udine, acolo unde toscanii se deplasaseră pentru meciul din Serie A.

Medicii au anunțat că fotbalistul a murit în somn, pe 4 martie, din cauza unor probleme cardiace, dar acum jurnaliștii italieni au dezvăluit un raport care contrazice tot ce s-a susținut inițial. „Astori nu a murit în somn. Cauza decesului este tahiaritmia, ceea ce înseamnă că bătăile inimii au fost din ce în ce mai accelerate. Ar fi putut fi salvat dacă era în cameră cu cineva care să cheme imediat ajutor. Așa, nu a avut absolut nicio șansă”, se arată acum în presa peninsulară, variantă total opusă a celei prezentate în martie: „Davide Astori a murit în somn din cauza unei bradiaritmii (n.red. – ritm cardiac neregulat, cu o frecvență de sub 60 de bătăi pe minut)”.

Ce s-a speculat inițial

Davide Astori, 31 de ani, căpitanul Fiorentinei, a fost găsit mort în camera unui hotel din Udine, unde Fiorentina urma să joacei, pe Dacia Arena, cu Udinese, un meci din Serie A. Potrivit Udine Today, Davide ar fi suferit un stop cardiac în timp ce dormea, la La Di Moret Hotel, stabiliment unde echipa sa era cantonată de ieri dimineață. Clubul Fiorentina a emis în acea zi, 4 martie, un comunicat oficial prin care a confirmat decesul lui Astori și a cerut să se respecte intimitatea familiei jucătorului. „Fiorentina anunță cu profundă tristențe că Davide Astori, căpitanul echipei, a încetat subit din viață. Ca urmare a acestei situații teribile, facem apel la respectarea intimității familiei sale”, se preciza în comunicat.

Filmul unei dimineți negre

Purtătorul de cuvânt al Fiorentinei a dezvăluit, la câteva ore după moartea lui Davide Astori, la doar 31 de ani, filmul unei dimineți negre pentru clubul viola. Cum căpitanul de pe Artemio Franchi era, de fiecare dată, primul care se prezenta la micul dejun, oamenii din staff-ul Fiorentinei, dar și jucătorii și-au dat seama că este ceva în neregulă în momentul în care Davide nu și-a făcut apariția. Dacă presa din Italia a scris inițial că fotbaliștii au mers în camera lui Astori și au spart ușa, purtătorul de cuvânt al clubului a explicat că unul dintre fizioterapeuți a fost cel care a mers să vadă ce se întâmplă cu fundașul central și l-a găsit pe acesta decedat: „Davide nu a sosit la micul dejun, la 9:30, așa cum era stabilit. El, de obicei, e primul care vine la masă. Așa că imediat, colegii au încercat să îl contacteze. L-au sunat, apoi s-a mers în camera lui”, a spus oficialul Fiorentinei, pentru presa din Italia.

Crescut la școala lui Milan, fundașul viola a mai jucat la Cagliari și AS Roma și urma să-și prelungească înțelegerea cu gruparea de tradiție din Serie A. Căsătorit cu Francesca Fioretti, Davide are o fiică în vârstă de 2 ani.

Astori avea 14 selecții pentru naționala Italiei. Partida Udinese – Fiorentina a fost anulată.

 

ProSport vă prezintă toți fotbaliștii internaționali din lumea largă care în 2018 au decedat. Este deci vorba numai despre cei care au jucat în echipe naționale.

IANUARIE
01.01. Gert BRAUER (n. 07.09.1955), RDG, 3j (1979)
01.01. Régis MANON (n. 22.08.1965), Gabon, 18/3 (1986-1997)
02.01. Michael PFEIFFER (n. 19.07.1925),RFG, 1j (1954)
02.01. ALI KADHIM Nassir Al-Tameemi (n. 01.01.1949), Iraq, 82j/35g (1970-1980)
02.01. DURAHIM bin JAMALUDIN (n. 13.02.1981), Malaysia, 1j (2005)
04.01. Naby Laye „Papa” CAMARA (n. 1952), Guineea, ? (1974-1985)
05.01. Antonio Valentin ANGELILLO (n. 13.09.1937), Argentina, 11j/11g (1955-1957) și Italia, 2j/1g (1960-1962)
08.01. Antonio MUNGUIA Flores (n. 27.06.1942), Mexic, 44j (1965-1971)
08.01. Hans Vilhelm AABECH (n. 01.11.1948), Danemarca, 3j (1973-1974)
08.01. Juan Carlos GARCIA Barahona (n. 08.03.1988), Honduras, 39j/1g (2009-2014)
09.01. Thomas Johnstone LAWRENCE (n. 14.05.1940), Scoția, 3j (1963-1969)
10.01. Pierre GRILLET (n. 21.03.1932), Franța, 9j/2g (1954-1960)
11.01. TakÓs LOUKANIDÒS (n. 25.09.1937), Grecia, 23j/3g (1957-1967)
11.01. Raúl Antonio GARCIA Herrera (n. 13.09.1962), El Salvador, 37j (1986-1997)
12.01. Léon RITZEN (n. 17.01.1939), Belgia, 6j/1g (1960-1968)
13.01. Mohammed Hamid HAZZAZ (n. 30.11.1945), Maroc, ? (1968-1979)
14.01. Cyrille REGIS (n. 09.02.1958), Anglia, 5j (1982-1987)
15.01. Carl Emil CHRISTIANSEN (n. 31.12.1937), Danemarca, 2j/1g (1962)
21.01. Tsukasa HOSAKA (n. 03.03.1937), Japonia, 19j (1960-1964)
21.01. Philippe GONDET (n. 17.05.1942), Franța, 14j/7g (1965-1970)
22.01. Reinier Johannes Petrus KREIJERMAAT (n. 25.04.1935), Olanda, 2j (1961)
22.01. James Christopher ARMFIELD (n. 21.09.1935), Anglia, 43j (1959-1966)
25.01. Keith David PRING (n. 11.03.1943), Țara Galilor, 3j (1965-1967)

FEBRUARIE
02.02. „FABINHO” Fábio Pereira de Azevedo (n. 01.01.1977), Togo, 1j (2003)
04.02. MAJID ARIFF (n. 02.06.1937), Singapore, ?
05.02. Ladislav KAĂŒÃNI (n. 01.04.1931), Cehoslovacia, 20j/3g (1953-1962)
09.02. William „Liam” Peter MILLER (n. 13.02.1981), Irlanda, 21j/1g (2004-2009)
10.02. Asher ALMANI (n. 23.04.1935), Israel, 2j (1961-1962)
13.02. Joseph BONNEL (n. 04.01.1939), Franța, 25j/1g (1962-1969)
18.02. Pavel PANOV (n. 16.09.1950), Bulgaria, 38j/13g (1971-1979)
18.02. José Luis ELEJALDE Gorostiza (n. 14.01.1951), Cuba, ?
20.02. Gheorghi MARKOV (n. 20.01.1972), Bulgaria, 36j/1g (1999-2005)
21.02. CHOW CHEE KEONG (n. 26.11.1948), Malaysia, ? (1965-1985)
25.02. Țvetan VESELINOV (n. 27.04.1947), Bulgaria, 3j/1g (1968)
27.02. „QUINI” Enrique Castro González (n. 23.09.1949), Spania, 35j/8g (1970-1982)


MARTIE
01.03. Johann ZEITLER (n. 30.04.1927), RFG, 1j/1g (1952)
01.03. Vicente PIQUER Mora (n. 24.02.1935), Spania, 1j (1961)
03.03. Arthur STEWART (n. 13.01.1942), Irlanda de Nord, 7j (1967-1968)
04.03. Davide ASTORI (n. 07.01.1987), Italia, 14j/1g (2011-2017)
06.03. Francis PIASECKI (n. 28.07.1951), Franța, 3j (1978-1979)
11.03. Henri SKIBA (n. 14.07.1927), Franța, 3j (1959-1961)
14.03. HALĂ°T Deringör (n. 17.07.1922), Turcia, 5j/3g (1948-1950)
14.03. Rubén GALVÁN (n. 07.04.1952), Argentina, 3j (1974-1978)
22.03. René Orlando HOUSEMAN (n. 19.07.1953), Argentina, 53j/12g (1973-1979)


APRILIE
02.04. Pierre SINIBALDI (n. 03.12.1921), Franța, 1/0 (1950)
02.04. Elie ONANA Eloundou (n. 13.10.1951), Camerun, ? (1982-1984)
04.04. Raymond „Ray” Collin WILKINS (n. 14.09.1956), Anglia, 84j/3g (1976-1986)
08.04. André LEROND (n. 06.12.1930), Franța, 31j (1957-1963)
08.04. António Manuel Teixeira BARROS (n. 02.10.1949), Portugalia, 8j (1974-1976)
13.04. Cesarino CERVELLATI (n. 15.02.1930), Italia, 6j (1951-1956)
17.04. Gérard DE SANGHERE (n. 16.11.1947), Belgia, 1j (1973)
18.04. Hendrik „Henk” SCHOUTEN (n. 16.04.1932), Olanda, 2j (1955-1961)
20.04. Roy Frank Thomas BENTLEY (n. 17.05.1924), Anglia, 12j/9g (1949-1955)
23.04. Vladimir WEISS (n. 21.09.1939), Cehoslovacia, 3j (1964-1965)
24.04. Henri MICHEL (n. 20.10.1947), Franța, 58j/4g (1967-1980)
26.04. Yoshinobu ISHII (n. 13.03.1939), Japonia, 1j (1962)
27.04. George MULHALL (n. 08.05.1936), Scoția, 3j/1g (1959-1963)


MAI
06.05. Jack CHAMANGWANA (n. 30.04.1957), Malawi, ? (1975-1985)
07.05. Miroslav VARDIÆ (n. 04.12.1944), Iugoslavia, 2j (1968)
09.05. Arthur G. FITZSIMONS (n. 16.12.1929), Irlanda, 26j/8g (1949-1959)
09.05. OMAR Mohammed DAWOOD Abulaban (n. 09.04.1983), Libia, 15j/3g (2005-2011)
14.05. Mani Bikram SHAH (n. 1967), Nepal, ? (1985-1997)
15.05. Milan MALATINSKÝ (n. 08.02.1970), Slovacia, 2j (1994)
15.05. Jlloyd Tafari SAMUEL (n. 29.03.1981), Trinidad-Tobago, 2j (2009)
16.05. Ramon „Ray” WILSON (n. 17.12.1934), Anglia, 63j (1960-1968)
 19.05. Mohammed Houmané JARIR (n. 30.11.1944), Maroc, ? (1969-1970)
24.05. Horst HIRNSCHRODT (n. 05.12.1940), Austria, 19j/1g (1962-1972)
26.05. Gerardus Gosewinus KERKUM (n. 17.12.1930), Olanda, 1j (1960)
26.05. Roger PIANTONI (n. 26.12.1931), Franța, 37j/18g (1952-1961)
27.05. Odd Ove OPPEDAL (n. 17.06.1936), Norvegia, 1j (1962)
30.05. Ferenc KOVÁCS III (n. 07.01.1934), Ungaria, 1j (1955)


IUNIE
01.06. Walter EICH (n. 27.07.1925), Elveția, 5j (1951-1954)
01.06. Kōstas POLYHRONIOU (n. 12.11.1936), Grecia, 27j (1957-1967)
06.06. Martinus „Tinus” BOSSELAAR (n. 16.01.1936), Olanda, 17j/4g (1955-1962)
07.06. Clifford VAN BLERK (n. 30.12.1938), Australia, 2j (1967)
09.06. Fadil VOKRRI (n. 23.07.1960), Iugoslavia, 12j/6g (1984-1987)
10.06. Stanley ANDERSON (n. 27.02.1934), Anglia, 2j (1962)
11.05. Hugo Romeo GUERRA Cabrera (n. 18.03.1966), Uruguay, 8j/1g (1992-1993)
16.06. „ALVARITO” Álvaro Rodriguez Ros (n. 16.06.1936), Spania, 2j (1960)
18.06. Walter Alfred BAHR (n. 01.04.1927), SUA, 19j/1g (1948-1957)
18.06. Ronald HEALEY (n. 30.08.1952), Irlanda, 2j (1977-1980)
21.06. John Gaulton HUBBARD (n. 16.12.1930), Africa de Sud, 1j (?)
23.06. Alberto Jorge FOUILLOUX Ahumada (n. 22.11.1940), Chile, 71j/12g (1960-1972)
24.06. Josip PIRMAJER (n. 14.02.1944), Iugoslavia, 4j (1964)
28.06. Goran BUNJEVĂŒEVIÆ (n. 17.02.1973), Serbia-Muntenegru, 16j (1998-2003)
29.06. Lawrence RONDON (n. 14.09.1949), Trinidad-Tobago, ? (1968-1976)
30.06. José Antonio ZALDÚA Urdanavia (n. 15.12.1941), Spania, 3j (1961-1963)
30.06. Juraj HALENÁR (n. 28.06.1983), Slovacia, 3j (2007-2008)

IULIE
01.07. Gianfranco PETRIS (n. 30.08.1936), Italia, 4j/1g (1958-1963)
04.07. Henri DIRICKX (n. 07.07.1927), Belgia, 29j/1g (1951-1960)
07.07. Hacène LALMAS (n. 12.03.1943), Algeria, 43j/14g (1963-1974)
08.07. Alan John GILZEAN (n. 22.10.1938), Scoția, 22j/12g (1963-1971)
10.07. Karl SCHMIDT (n. 05.03.1932), RFG, 9/0 (1955-1957)
12.07. Dimităr MARAȘLIEV (n. 31.08.1947), Bulgaria, 8j/3g (1969-1970)
15.07. Roman Jan KORYNT (n. 12.10.1929), Polonia, 34j (1952-1959)
16.07. CHOW KWAI LAM (n. 26.08.1942), Malaysia, ? (1965-1971)
20.07. Heinz SCHILCHER (n. 14.04.1947), Austria, 1j (1973)
20.07. Christoph WESTERTHALER (n. 11.01.1965), Austria, 6j (1989-1993)
23.07. Paul Edward MADELEY (n. 20.09.1944), Anglia, 24j (1971-1977)
24.07. Delroy SCOTT (n. 22.01.1947), Jamaica, ? (1965-1969)
25.07. Liber Ernesto VESPA Lagarralde (n. 18.10.1971), Uruguay, 12j (1997-1999)
26.07. Alfredo DEL ÁGUILA Estrella (n. 03.01.1935), Mexic, ? (1956-1967)
26.07. Orlando Aliro RAMIREZ Vera (n. 07.05.1943), Chile, 14j/2g (1962-1968)
31.07. Rafael AMADOR Flores (n. 16.11.1957), Mexic, 30j (1983-1986)

AUGUST
02.08. Daniël „Daan” Christiaan SCHRIJVERS (n. 16.04.1932), Olanda, 22j/1g (1962-1967)
10.08. Árpád FAZEKAS (n. 23.06.1930), Ungaria, 5j (1955)
13.08. Zvonko BEGO (n. 19.12.1940), Iugoslavia, 6j/2g (1961)
14.08. Mario TREBBI (n. 09.09.1939), Italia, 2j (1961-1963)
15.08. Edmond HAAN (n. 25.05.1923), Franța, 4/0 (1951-1953)
18.08. Gabriel LÓPEZ ZAPIAIN (n. 22.04.1943), Mexic, 1j (1971)
20.08. James McILROY (n. 25.10.1931), Irlanda de Nord, 55j/10g (1951-1965)
23.08. Delio GAMBOA Renterio (n. 28.01.1936), Columbia, 24j/7g (1957-1966)
24.08. Aleksei Aleksandrovici PARAMONOV (n. 21.02.1925), URSS, 13j (1954-1957)
24.08. CLÁUDIOMIRO Estrais Ferreira (n. 03.04.1950), Brazilia, 6j/1g (1971)
25.08. Vojtech VARADIN (n. 27.09.1948), Cehoslovacia, 5j (1974)
29.08. François KONTER (n. 20.02.1934), Luxemburg, 77j/4g (1955-1969)

SEPTEMBRIE
03.09. Klaus GERWIEN (n. 11.09.1940), RFG, 6j/1g (1963-1968)
08.09. Reidar GOA (n. 08.04.1942), Norvegia, 4j (1970-1975)
10.09. István GÉCZI (n. 16.03.1944), Ungaria, 23j (1964-1974)
14.09. Majid GHOLAMNEJAD (n. 18.06.1983), Iran, 17j/1g (2008-2010)
16.09. Thomas Kevin BEATTIE (n. 18.12.1953), Anglia, 9j/1g (1975-1977)
21.09. Adolf KNOLL (n. 17.03.1938), Austria, 21j/2g (1957-1966)
22.09. ADEL Mohammed Ahmed HEIKAL (n. 23.03.1934), Egipt,?
23.09. Helmut KÖGLBERGER (n. 12.01.1946), Austria, 28j/6g (1965-1976)
24.09. James BROGAN (n. 05.06.1944), Scoția, 4j (1971)
26.09. Joey CAROLAN (n. 08.09.1937), Irlanda, 2j (1959-1960)
26.09. Ivan DEIANOV (n. 16.12.1937), Bulgaria, 9j (1964-1966)
26.09. Manuel Antonio RODRIGUEZ Araneda (n. 18.01.1938), Chile, 7j (1961-1967)
30.09. Carlos Ángel LÓPEZ (n. 17.07.1952), Argentina, 4j/1g (1979)

OCTOMBRIE
03.10. Antonio VALERO Yubero (n. 31.03.1932), Spania, 1j (1957)
10.10. Peter RAMSEIER (n. 29.11.1944), Elveția, 28j (1968-1973)
14.10. Gerben „Germ” HOFMA (n. 19.04.1925), Olanda, 2j (1950)
14.10. Fernando Rodriguez SERENA (n. 28.01.1941), Spania, 1j (1963)
19.10. Darren STEWART (n. 17.05.1966), Australia, 3j (1992)
22.10. José VARACKA (n. 27.05.1932), Argentina, 28j (1956-1966)
23.10. Eládio BENITEZ Amuedo (n. 24.02.1939), Uruguay, 6j/1g (1957-1962)
29.10. Germán ACEROS Buenos (n. 30.09.1938), Columbia, 5j/1g (1961-1962)
31.10. Tadeáš KRAUS (n. 22.10.1932), Cehoslovacia, 23j/6g (1953-1959)
31.10. Kenneth John SHELLITO (n. 18.04.1940), Anglia, 1j (1963)

NOIEMBRIE
02.11. Nelson CHABAY (n. 29.06.1940), Uruguay, 4j (1964-1966)
13.11. David Steel STEWART (n. 11.03.1947), Scoția, 1j (1977)
14.11. Francisco MOLINA Simón (n. 29.03.1930), Chile, 7j/8g (1953-1959)
16.11. Flemming Gert NIELSEN (n. 24.02.1934), Danemarca, 26j/4g (1954-1960)
18.11. Vladimir JURAVEL (n. 09.06.1971), Belarus, 12j (1992-1997)
22.11. Andrzej Lucjan FISCHER (n. 15.01.1952), Polonia, 2j (1974)
23.11. Kevin Levi AUSTIN (n. 12.02.1973), Trinidad-Tobago, 7j (2002-2007)
25.11. Viktor Izrailovici KANEVSKI (n. 03.10.1936), URSS, 5j (1958-1962)
25.11. Graham George WILLIAMS (n. 31.12.1936), Țara Galilor, 5j (1961)
29.11. Viktor Antonovici MATVIENKO (n. 09.11.1948), URSS, 21j (1971-1977)

DECEMBRIE
02.12. Bernd MARTIN (n. 10.02.1955), RFG, 1j (1979)
04.12. Michael R. McCOMMIE (n. 22.04.1972), Trinidad-Tobago, 6j (1998-2003)
06.12. José TARCISO de Sousa (n. 15.09.1951), Brazilia, 2j (1978-1979)
06.12. Aleksandr Alekseevici MINAEV (n. 11.08.1954), URSS, 22j/4g (1976-1979)
07.12. Luigi RADICE (n. 15.01.1935), Italia, 5j (1962)
11.12. José Walter WILLIAMS Castillo (n. 30.09.1983), Honduras, 1j (2014)
12.12. Carlos José CECCONATTO (n. 27.01.1930), Argentina, 11j/2g (1953-1956)
12.12. Iraj DANAEIFARD (n. 11.03.1951), Iran, 17j/3g (1977-1980)
15.12. DuÅ¡an NIKOLIÆ (n. 23.01.1953), Iugoslavia, 4j/1g (1976-1977)
18.12. William „Bill” John SLATER (n. 29.04.1927), Anglia, 12j (1954-1960)
24.12. Jozef ADAMEC (n. 26.02.1942), Cehoslovacia, 44j/14g (1960-1974)
27.12. Juan Bautista AGÜERO Sánchez (n. 24.06.1935), Paraguay, 35j/19g (1955-1958)
29.12. Yehoshua GLAZER (n. 29.12.1927), Israel, 33j/16g (1949-1961)
31.12. Peter THOMPSON (n. 27.11.1942), Anglia, 16j (1964-1970)

 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×